February 2, 20231 Comment

Vocea care ne ghideaza

Oare cati dintre noi reusim sa simtim energia de''acum'' ce se materializeaza ca print-o voce care ne ghideaza.

Pare a fi ceva eliminatoriu, o cernere, o separare, dar in acelasi timp o unime ''smerenia.'' Astazi ne este descoperit mai mult, caci totul ne este descoperit in parte Biblia 1Corinteni 13:12 si ne ajuta sa intelegem ca, smerenia este cu mult mai mult decat am fost noi invatati ca ar fi. Smerenia este o poarta care ne prezinta cea mai importanta cale pentru noi: calea catre unime, catre acel noi care este tot ceea ce exista - acel unu care este Esenta - Creatorul. Smerenia cel mai des intalnita astazi, ne conduce sa o gasim in timpurile religioase, acele timpuri care astazi s-au indepartat de esenta si ne lasa ambigu sa intelegem ca ea este starea de umilinta, supunere, ascultare, dar pare insa sa fie exact la capatul opus lor. Smerenia inseamna recunoastere, onoare, egalitate. Cum egalitate? Pentru ca orice parte din Creator, oricat de mica si neansemnata ar parea, Este Creatorul si egala cu toate celalalte. Smerenia este cea care ne da voie sa recunoastem ca exact aceiasi Divinitate care exista in noi exista si in ceilalti si in tot ceea ce ne inconjoara, pentru ca nu exista nici o divizare in Creator. Aceiasi esenta anima intreaga viata! Namaste!

Ce a fost cel mai evident ce mi-a atras atentia in intreaga viata este: aceasta diferenta intre oameni. Mai exact aceasta divizare facuta de cei '' spirituali '' in suflete batrane si suflete tinere. Da, ca prim pas este acceptabil, motivator de-a dreptul atunci cand '' apelul de trezire '' te-a desteptat, dar la al doilea e necesar sa apara deja acea cunoastere care transcende aceasta diferentiere din mai multe cosinderente. La ce se refera notiunea de suflet batran: la experienta acumulata cu privire la ceva, orice si nu la varsta sufletului. In cazul sufletelor intrupate pe pamant, se refera la experienta acumulata de-a lungul numeroaselor intrupari pe care sufletul le-a avut pe aceasta planeta, nu la experienta totala pe care acel suflet o detine. Un suflet '' tanar '' nu este un suflet '' nascut'' mai tarziu decat cel ''batran,'' deoarece timpul este una din coordonatele pamantului, nu a universului sau a existentei in sine; un suflet tanar are doar mai putine intrupari pe pamant si nu cunoaste ''cum merg lucrurile pe aici'' asa cum o stie un suflet care nu-si mai numara deja numarul intruparilor avute pe pamant. Aici putem intelege acea lege care ne indeamna sa nu ''judecam pe nimeni.''

Sufletul nu are varsta, in afara timpului, varsta nu exista. Smerenia este cea care duce la aceasta constientizare, pentru ca ne invata ca nu exista unul/una mai bun/buna decat altul/alta pentru ca in unime nu exista astfel de separari. Cum de recunoastem atat de greu acest lucru? Pentru ca recunostinta acestei ''egalitati'' duce la neutralizarea sau moartea ego-ului.

''Divinul contepla cu omul, prin cunoastere implineste asemenea.'' Cand nu mai necesita sa devii mai bun/buna decat x sau z, sa detii mai mult decat x sau z, competitia dispare, ori competitia este terenul de joaca al ego-ului. Smerenia ne ajuta sa vedem ca si in si prin celalalt/cealalta '' traieste'' exact acelasi divin care traieste in si prin noi. Pentru aceasta exista salutul Namaste care inseamna ''Divinitatea din mine saluta Divinitatea din tine.'' Dar folosirea acestui salut fara a-l simti, sa devina starea ta reala de a fii, nu te face nici smerit, nici una cu nimeni si nimic. Iti lipseste adevarul constientizat, simtit si onorat. Cand ai atins acest nivel de smerenie in care nu mai vrei sa influentezi nimic, sa schimbi nimic pentru ca '' totul e asa cum este'' cu un scop care s-ar putea sa iti scape, stai in fata unei bariere dincolo de care se afla unimea.

Nu inseamna ca vei parasi acesta lume sau ca te vei pierde in ea, inseamna ca abia atunci incepi sa te bucuri de ea si sa o traiesti cu adevarat. Toata truda ta s-a incheiat, nu mai trebuie sa faci nimic, sa ajungi nicaieri pentru ca ai ajuns deja acolo de unde ai plecat sau mai bine spus, n-ai plecat niciodata ca nu ai unde pleca.

PS: Ce este in scriere si nu se poate demonstra, este scriere preluata din invataturile lumii. Ramanandu-ti alaturi doar vocea care te ghideaza. _mls

April 21, 2022No Comments

Ești

Pașii Tăi lasă urme adanci pe Pământ.

Și-n inima mea ce-Ți aparține cu totul, Pașii Tăi minunați, prin însăși inspirația și experiența Ta, cu toată suflarea ce EȘTI în fiecare moment al existenței Tale amprentează acest minunat tarâm al Iubirii Divine, acest minunat Pamânt Sacru, această minunată Planetă Albastră și întreaga Galaxie, căci Tu ești infinitul ce păsește tainic aducând cu sine bucuria nesfârșită a recunoașterii. În veci închinare în infinita iubire și adorare pașilor Tăi pe Pământ și-n inima mea! Pașește Doamne pâna când totul se va regăsi din nou în Inima Ta! ...citesc o, Doamne urmele pașilor Tăi în ființa mea, citesc și scrie; IUBIRE-SUNT IUBIREA ÎNSĂȘI-pune-mă Doamne în inimile tuturor, ADORAȚIE-SUNT ADORAȚIA ÎNSĂȘI-pune-mă Doamne în inimile tuturor, RUGĂCIUNE-SUNT RUGĂCIUNEA ÎNSĂȘI- pune-mă Doamne în inimile tuturor, ASPIRAȚIE-SUNT ASPIRAȚIA ÎNSĂȘI-pune-mă Doamne în inimile tuturor, LUMINA RECUNOAȘTERII-SUNT DOAR TU!- așa TE-ai pus Doamne în Inimile tuturor! ...și un Macrocosmos întreg ÎȚI MULȚUMESTE!

,,Hermes Trismegistos Thot ,,

April 16, 2022No Comments

Credința din esență!

,,Nu pot înțelege de ce continui să rămâi aici cu atâta calm, în loc să te întorci măcar în patria natală, pentru a dărui acelui popor cel puțin a mia parte din această credință desăvârșită pe care reușești să mi-o inspiri mie.,,

Credința nu poate fi dăruită omului. Aceasta se naște în el și crește datorită acțiunilor sale, însă aceasta nu se întâmplă niciodată ca urmare a unei învățări automate, căci ea nu are lungime, înălțime, lățime, formă ori greutate și nici nu poate fi percepută prin vedere, miros, gust ori pipăit, ci numai prin înțelegerea izvorâtă din discernământ. Acest tip de înțelegere reprezintă esența unui alt tip de învățare, conștient asumată și a acelor informații obținute numai în urma unei experiențe prin care ființa trece în mod individual.

Ințelegera este dobandită numai din totalitatea informațiilor asimilate în mod conștient prin experimentarea personală, în timp ce cunoașterea nu este decât amintirea automată a unor cuvinte într-o secvență logică.

Există chiar o lege care face ca nivelul percepției unei anumite persoane față de spusele unei alte persoane să depindă de nivelul de conștiință pe care persoana care vorbește îl are.

Paradoxal este faptul că, pe cât de puternică este impresia produsă pe moment de către cuvinte, pe atât de rapid se evaporează acestea de îndată ce nu mai sunt rostite.

Cuvintele care la început par să nu-ți lase nici o impresie, ele par să se cristalizeze din ce in ce mai mult în fiecare zi până ajungi la miezul lor și rămân în inima ta pentru todeauna. Când am descoperit acest paradox și am încercat să văd ce legi se ascund în spatele său, am ajuns la un acord unanim, cum că unele cuvinte izvorăsc din minte și de aceea acționează prin rezonanță numai asupra minților, în timp ce cuvintele ,, fără impresie,, izvorăsc din întreaga ființă și acționează implicit asupra însăși ființa noastră.

,,Draga mea, dragul meu.. Da, cunoașterea și înțelegerea sunt două lucruri cât se poate de diferite. Înțelegerea poate conduce la esența ființei.,,

În timp ce cunoașterea nu reprezintă decât o prezență trecătoare. Noile cunoștințe le înlocuiește pe cele vechi, rezultatul nefiind altul decât " a turna un gol in vid "

Caută întodeauna ÎNȚELEGEREA , aceasta este singura care te poate conduce la supremul nostru Creator- Divin.

,, Sufletul - cea de a treia formațiune ,,

P.S : Înainte de a reuși să conștientizezi efectele și influențele forțelor cosmice superioare este absolut necesar să devii conștient că ai un suflet. Acest lucru este posibil aproape exclusiv în tinerețe când darurile cu care ne-a înzestrat mama natură nu sunt încă risipite pe scopuri anormale specifice actualei civilizații.

,,Todeauna Trei sunt forțele ce creaza totul spre desăvârșire. Iubirea divină ce conține învățătura cea mai înaltă. Înțelepciunea divină deține toate soluțiile posibile. Puterea divină obținută prin voința unită a iubirii și a înțelepciunii.,, _mls

March 21, 2022No Comments

“Neamul omenesc” versus “Omul ființa evolutivă”

"Copilul este Tatal omului" aparține scriitorului William Wordsworth
însă originea îi este din cele mai vechi scrieri ale Egiptului.

"Neamul omenesc" versus "Omul ființa evolutivă"                                                        

Probabil că întreaga națiune, omenirea, nu are nici o sanșă să se ridice de la nivelul gândurilor celor de jos, pâna când nu ne ridicăm fiecare în dreptul nostru către gândurile și experiențele noastre cele mai înălțătoare.

Ideile exprimate prin noi, creaza o matriță, organizând astfel scena pe care acționăm, ceea ce servește ca model pentru următorul nivel al experienței umane.  Noi suntem viața-calea și lumea ne va urma. Întotdeauna a fost așa, întodeauna va fi așa.           

Mai întâi ne apare la nivelul gândului, despre noi înșine, urmată apoi de lumea exterioară a manifestării fizice. Credem ceea ce gândim, devenim ceea ce gândim, exprimăm ceea ce gândim, trăim ca experiență ceea ce exprimăm și suntem ceea ce gândim și trăim ca experiență.                                         

Acum pare a fi un "cerc" perfecțiunea-lucrarea sfântă în care ne-am angajat prin cunoastere deplin.  Noi suntem cei care ne-am condus în starea de a cunoaște acest lucru și noi suntem aceea care ne-am condus în starea de a ne pasa acum, mai mult ca oricând înainte: Cine Suntem Noi cu Adevărat.                             

 "Prin noi îl definim pe Dumnezeu. El exprimându-se prin noi. Fiind asemenea creația, astfel încât noi să recreem creația. Aceasta este lucrarea noastră Sfântă, însăși rațiunea noastră de a fi. "  mls

March 13, 2022No Comments

Nebulosul moment în liniște

În lumea care poartă propria formă și care doar eu o pot vedea în această forma pe care am creat-o. Această lume nu este altceva decât acel moment în liniște și de observație, în care am observat o ghidare supremă care conduce ca totul să se întâmple.

Am înțeles că ceva mai există, ceva suprem, ceva cu mult mai multă inteligență, cu înțelepciune, cu iubire, magistral. Totul cu un scop bine definit, ordonat în toată desfășurarea a existenței, segmentată cu grija pentru o frumusețe a ființei.

Este evident, pot simți și observa acest ceva. Este plin de iubire cu neclintită caracteristică a puritații și a necondiționării. Eu fiind doar o ființă cu eforturile proprii, așa am reușit să descopăr sanctuarul ,,momentul în liniște,, și puterea lui.

Aici pentru todeauna, totul este o contopire a luminii cu iubire, primire de înțelepciune, ghidare spirituală, totul formează o corelație prin mișcare și dans ,, magistral,, .Apoi ia forma pe care tu o dorești "aici" în viața ta existențială fizică.

Acum, dacă te întrebi ce este acest ceva? dacă este doar un sentiment? o imaginație? o credință?

Acest "ceva "este o forță cu întreaga intensitate, este o putere, este "iubire" ce întâmplă totul pentru todeauna. Este forța care include și guvernează totul și pe toți, forța oricărui fenomen care are loc în univers și nu a fost încă descoperit de noi.

Aceasta forță universală este iubirea.

Iubirea este lumina care îi luminează pe cei care o dau și o primesc.

Iubirea este gravitație, deoarece ființa simte atracție față de o altă ființa.

Iubirea este putere, pentru că multiplică tot ce avem mai bun și permite ființei să nu piară în propriul egoism. Iubirea dezvăluie.

Cu toții suntem parte la acest întreg, poate cunoști deja sau poate îți este străin, fie că îți vei da seama vreodată sau nu, împlinești marele tot, prin susținerea acestei forțe ,,iubirea,,.

Ca ființă poți fi parte cunoscătoare la această împlinire a întregului pentru todeauna. Doar prin muncă și efort.

Prin cunoaștere și înțelegere ,cunoașterea sinelui, a te cunoaște cine ești?

Conștientizare și asumare a sinelui.

Călătoria și împlinirea - sinele și legile

Te invit la un "moment în liniște" o călătorie spre interiorului tău unde să îți găsești propria ta lume cu formele ei.

,, Fiecare haina de lut are puterea să strălucească, lumina îi este măsura efortului și la razele ei se înfăptuiește opera.,, -mls